diplomatic - explicat in DEX

diplomatic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DIPLOMÁTIC¹, -Ă, diplomatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care cercetează diplomele și documentele oficiale vechi și le stabilește autenticitatea. 2. Adj. (Rar) Care aparține diplomelor și documentelor oficiale vechi, privitor la aceste diplome și documente. – Din fr. diplomatique, lat. diplomaticus.

diplomatic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DIPLOMÁTIC², -Ă, diplomatici, -ce, adj. Referitor la diplomație sau la diplomați², care aparține diplomației sau diplomaților². ♦ Care arată, trădează abilitate, subtilitate, șiretenie; diplomat². – Din fr. diplomatique.

diplomatic (Dicționar de neologisme, 1986)
DIPLOMÁTIC, -Ă adj. 1. Referitor la diplomație, de diplomat. ◊ Corp diplomatic = totalitatea ambasadorilor, miniștrilor și reprezentanților străini care se află în capitala unui stat. 2. Abil, calculat. [Cf. fr. diplomatique, it. diplomatico].

diplomatic (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DIPLOMÁTIC, -Ă I. adj. 1. referitor la diplomație, de diplomat. ♦ corp ~ = totalitatea ambasadorilor, miniștrilor și reprezentanților străini care se află în capitala unui stat. 2. abil, calculat. II. s. f. 1. disciplină a istoriei care se ocupă cu cercetarea vechilor diplome, a cărților și a altor documente oficiale. 2. diplomație (1). (< fr. diplomatique, lat. diplomaticus, /II, 2/ germ. Diplomatik)

diplomatic (Dicționaru limbii românești, 1939)
* diplomátic, -ă adj. (d. diplomat). Relativ la diplomație, de diplomațĭ: corpu diplomatic. Misterios: aer diplomatic. S.f. Știința care se ocupă de studiul documentelor scrise care stabilesc anumite drepturĭ, anumite fapte politice (A fost întemeiată la 1682 de benedictinu Mabillon). Adv. În mod diplomatic.

diplomatic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DIPLOMÁTIC¹, -Ă, diplomatici, -ce, adj. 2. (Rar) Care aparține diplomelor și documentelor oficiale vechi, privitor la aceste diplome și documente. – Din fr. diplomatique, lat. diplomaticus.

diplomatic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DIPLOMÁTIC², -Ă, diplomatici, -ce, adj. Referitor la diplomație sau la diplomați², care aparține diplomației sau diplomaților². ♦ Diplomat². – Din fr. diplomatique.

diplomatic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
diplomátic (di-plo-) adj. m., pl. diplomátici; f. diplomátică, pl. diplomátice

diplomatic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
diplomatic a. privitor la diplomație sau la diplomați; corp diplomatic, totalitatea ambasadorilor și a miniștrilor străini acreditați pe lângă un guvern.

diplomatic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DIPLOMÁTIC¹, -Ă, diplomatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care cercetează diplomele și documentele oficiale vechi și le stabilește autenticitatea. 2. Adj. (Rar) Care aparține diplomelor și documentelor oficiale vechi, privitor la aceste diplome și documente. — Din fr. diplomatique, lat. diplomaticus.