dioic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIÓIC, -Ă, dioici, -ce, adj. (Despre plante unisexuate) Care are florile mascule și femele pe indivizi deosebiți ai aceleiași specii. [
Pr.:
di-o-ic] – Din
fr. dioïque.dioic (Dicționar de neologisme, 1986)DIÓIC, -Ă adj. (
Despre plante unisexuate; op.
monoic) Care are organele sexuale situate pe indivizi deosebiți ai aceleiași specii. [Pron.
di-o-ic. / < fr.
dioïque, cf. gr.
dis – de două ori,
oikos – casă].
dioic (Marele dicționar de neologisme, 2000)DIÓIC, -Ă adj. (despre plante unisexuate) la care organele mascule și femele sunt separate pe indivizi diferiți. (< fr.
dioïque)
dioic (Dicționaru limbii românești, 1939)* dióic, -ă adj. (V.
monoic).
Bot. La care florile masculine-s separate de cele feminine, ca la bostan.
dioic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dióic (di-o-) adj. m.,
pl. dióici; f. dióică, pl. dióicedioic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dioic a. se zice de plantele ale căror flori bărbătești sunt pe o tulpină, iar cele femeiești pe alta:
cânepa, salcia.dioic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIÓIC, -Ă, dioici, -ce, adj. (Despre plante unisexuate) Care are florile mascule și femele pe indivizi deosebiți ai aceleiași specii. [
Pr.:
di-o-ic] — Din
fr. dioïque.