dilemă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DILÉMĂ, dileme, s. f. Raționament care pune două alternative dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la aceeași concluzie. ♦ Încurcătură în care se află cineva când este obligat să aleagă între două alternative cu perspective (aproximativ) egale. – Din
fr. dilemme, lat. dilemma.dilemă (Dicționar de neologisme, 1986)DILÉMĂ s.f. Raționament cu două premise contradictorii și contradicționale, care duc la aceeași concluzie. ♦ (
Curent) Situație cu două ieșiri, ambele defavorabile; încurcătură; alternativă. [Cf. fr.
dilemme, it., lat., gr.
dilemma < gr.
dis – doi,
lemma – argument].
dilemă (Marele dicționar de neologisme, 2000)DILÉMĂ s. f. raționament silogistic care pune două alternative contradictorii, dintre care trebuie aleasă una, deși amândouă duc la același rezultat. ◊ situație cu două ieșiri, ambele defavorabile; încurcătură; alternativă. (< fr.
dilemme, lat., gr.
dilemma)
dilemă (Dicționaru limbii românești, 1939)* dilémă f., pl.
e (vgr.
dílemma, d.
dis, de doŭă orĭ, și
lambáno, ĭaŭ. V.
lemă). Argument, situațiune cu doŭă propozițiunĭ contrariĭ, dar cu rezultat egal. De ex.:
cînd se aprinde corabia, morĭ și dacă staĭ într’însa, și dacă sarĭ sarĭ în apă saŭ
săracu e nefericit că n’are banĭ, ĭar bogatu avîndu-ĭ, abuzează de traĭ bun și tot nefericit e.dilemă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dilémă s. f.,
g.-d. art. dilémei; pl. dilémedilemă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dilemă f. argument ce prezintă două propozițiuni contrare, a căror concluziune e aceeaș.
dilemă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DILÉMĂ, dileme, s. f. Raționament cu două soluții, dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la aceeași concluzie. ♦ Alternativă care pune în dificultate. – Din
fr. dilemme, lat. dilemma.