diedru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIÉDRU, diedre, s. n. Figură geometrică formată din două semiplane mărginite de dreapta lor de intersecție; porțiune de spațiu cuprinsă între aceste semiplane. ◊ (Adjectival)
Unghi diedru. [
Pr.:
di-e-] – Din
fr. dièdre.diedru (Dicționar de neologisme, 1986)DIÉDRU s.n. Figură geometrică formată de două planuri care se intersectează după o dreaptă. ◊ (
adj.)
Unghi diedru = unghi care se formează prin intersectarea a două planuri. [Pron.
di-e-. / < fr.
dièdre, cf. gr.
dis – doi,
hedra – bază].
diedru (Marele dicționar de neologisme, 2000)DIÉDRU s. n. figură geometrică din două semiplane limitate de aceeași dreaptă, de intersecție. ♦ (adj.) unghi ~ = unghi care se formează prin intersectarea a două plane. (< fr.
dièdre)
diedru (Dicționaru limbii românești, 1939)* diédru, -ă adj. (vgr.
diedron, cu doŭă locurĭ, saŭ scaune [de ex. canapea]. V.
catedră, triedru).
Geom. Se zice despre unghĭurile formate pin întîlnirea a doŭă planurĭ.
diedru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)diédru (di-e-dru) s. n.,
art. diédrul; pl. diédrediedru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)diedru n. unghiu format prin întâlnirea a două planuri.
diedru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIÉDRU, diedre, s. n. Figură geometrică formată din două semiplane mărginite de dreapta lor de intersecție; porțiune de spațiu cuprinsă între aceste semiplane. ◊ (Adjectival)
Unghi diedru. [
Pr.:
di-e-] — Din
fr. dièdre.