dieceză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIECÉZĂ, dieceze, s. f. (
Bis.) Eparhie. [
Pr.:
di-e-. –
Var.:
diocéză s. f.] – Din
fr. diocèse, lat. dioecesis.dieceză (Dicționar de neologisme, 1986)DIECÉZĂ s.f. v.
dioceză [în DN].
dieceză (Marele dicționar de neologisme, 2000)DIECÉZĂ s. f. dioceză (2). (după fr.
diocèse)
dieceză (Dicționaru limbii românești, 1939)* diecéză f., pl.
e (lat.
dioecésis, d. vgr.
dioikesis, care vine d.
dioikéo, guvernez;
oîkos, locuință. V.
dichisesc, paroh, vecin). Fiecare din cele paĭ-spre-zece provinciĭ ale imperiuluĭ roman în sec. IV după Hr. Azĭ, eparhie. – Și
diocéză (fr.
diocèse, it.
diócesi, mlat.
diocésis).
dieceză (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!diecéză/diocéză (di-e-/di-o-) s. f.,
g.-d. art. diecézei/diocézei; pl. diecéze/diocézedieceză (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIECÉZĂ, dieceze, s. f. (
Bis.) Eparhie. [
Pr.:
di-e-. —
Var.:
diocéză s. f.] — Din
fr. diocèse, lat. dioecesis.