diblă - explicat in DEX

diblă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DÍBLĂ, dible, s. f. (Pop. sau peior.) Vioară. – Cf. scr. diple „cimpoi”.

diblă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
díblă (díble), s. f. – Vioară. – Var. diplă. Sb., slov. dipla „fluier” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Tiktin; Candrea), din ngr. δίπλα (Vasmer, Gr., 53); cf. germ. Diple. După Graur 150, din țig. dibla. – Der. diblar, s. m. (violonist); diblaș, s. m. (violonist).

diblă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
diblă, dible s. f. 1. vioară, scripcă. 2. cap, țeastă.

diblă (Dicționaru limbii românești, 1939)
díblă V. diplă.

diblă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
díblă (pop.) (di-blă) s. f., g.-d. art. díblei; pl. díble

diblă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
diblă (diplă) f. vioara lăutarului: lăutarii cu diblele și cu surlele OD. [Slovean DIBLA, țeavă de suflat (serb. DIPLE, cimpoiu)].

diblă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DÍBLĂ, dible, s. f. (Pop. sau peior.) Vioară. — Cf. sb. diple „cimpoi”.