diatonic (Dicționar de neologisme, 1986)DIATÓNIC, -Ă adj. Compus din tonuri și din semitonuri naturale. //
s.f. Succesiune, grupare sau amestec de sunete care conține intervale diatonice. [Cf. fr.
diatonique, it.
diatonico].
diatonic (Dicționaru limbii românești, 1939)* diatoníc, -ă adj. (vgr.
diatonikós, d.
tonós, ton).
Muz. Care precede după succesiunea naturală a tonurilor și semitonurilor, adică pin toate tonurile:
gamă diatonică. Adv. În mod diatonic. V.
cromatic.diatonic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!diatónic (di-a-) adj. m.;
f. diatónică, pl. diatónicediatonic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIATÓNIC, -Ă, diatonice, adj.,
s. f. 1. Adj. (În sintagma)
Gamă diatonică = gamă formată din seria succesivă a treptelor sale naturale.
2. S. f. Structură melodică formată din tonuri și semitonuri. [
Pr.:
di-a-] — Din
fr. diatonique, lat. diatonicus.