diastolă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIÁSTOLĂ, diastole, s. f. (
Fiziol.) Relaxare ritmică a inimii și a arterelor (care se produce imediat după faza de contractare a acestora), când sângele se varsă din vene în cavitatea cardiacă. [
Pr.:
di-as-] – Din
fr. diastole.diastolă (Dicționar de neologisme, 1986)DIASTÓLĂ s.f. 1. Dilatare ritmică a mușchilor inimii în momentul afluxului sanguin.
2. Lungire a unei silabe scurte. [< fr.
diastole, cf. gr.
diastole – dilatare].
diastolă (Marele dicționar de neologisme, 2000)DIÁSTOLĂ s. f. 1. decontracție ritmică a inimii și a arterelor. 2. lungire a unei silabe scurte. (< fr.
diastole)
diastolă (Dicționaru limbii românești, 1939)* diástolă f., pl.
e (lat.
diástole, d. vgr.
dia-stolé. V.
epi- și
sistolă, apostol).
Gram. lat. Lungirea uneĭ silabe scurte.
Fiziol. Dilatarea inimiĭ și a arterelor.
diastolă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!diástolă (di-as-to-/-a-sto-) s. f.,
g.-d. art. diástolei; pl. diástolediastolă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIÁSTOLĂ, diastole, s. f. (
Fiziol.) Relaxare fiziologică a cavităților cardiace în timpul umplerii lor cu sângele adus de vene. [
Pr.:
di-as-] — Din
fr. diastole.