diastază (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIASTÁZĂ, diastaze, s. f. 1. (
Biol.) Enzimă.
2. (
Med.) Despărțire accidentală a două oase articulate, în urma unei lovituri, a unui efort brusc etc. [
Pr.:
di-a-] – Din
fr. diastase.diastază (Dicționar de neologisme, 1986)DIASTÁZĂ s.f. 1. Ferment solubil care transformă diverse substanțe; enzimă.
2. Dezlipire accidentală a două părți anatomice normal unite sau articulate între ele; disjuncție. [< fr.
diastase, cf. gr.
diastasis – separație].
diastază (Marele dicționar de neologisme, 2000)DIASTÁZĂ s. f. 1. enzimă. 2. dezlipire accidentală a două părți anatomice, normal unite sau articulate între ele; disjuncție. (< fr.
diastase)
diastază (Dicționaru limbii românești, 1939)* diastáză f., pl.
e (vgr.
diástasis, distanță. V.
extaz, metastază).
Chir. Depărtarea accidentală a doŭă oase articulate.
Chim. Ferment solubil care transformă diferite substanțe:
ptialina glandelor salivare e o diastază.diastază (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!diastáză (di-as-ta-/-a-sta-) s. f.,
g.-d. art. diastázei; pl. diastázediastază (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIASTÁZĂ, diastaze, s. f. 1. (
Biol.) Enzimă.
2. (
Med.) Despărțire accidentală a două oase articulate, în urma unui șoc, a unui efort etc. [
Pr.:
di-a-] — Din
fr. diastase.