diagnoză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DIAGNÓZĂ, diagnoze, s. f. (Rar) Diagnostic. [
Pr.:
di-ag-] – Din
fr. diagnose.diagnoză (Dicționar de neologisme, 1986)DIAGNÓZĂ s.f. (
Rar) Diagnostic. ♦ Determinarea identității unui fenomen. [< fr.
diagnose, cf. gr.
diagnosis].
diagnoză (Marele dicționar de neologisme, 2000)DIAGNÓZĂ s. f. 1. diagnostic (1). 2. identificare a unui fenomen pe baza descrierii stării sale prezente. 3. descriere sumară a unei plante, care o deosebește de altele. 4. (cib.) examen destinat a detecta erorile într-un program, în datele sau în circuitele unei mașini. (< fr.
diagnose)
diagnoză (Dicționaru limbii românești, 1939)* diagnóză f., pl.
e (vgr.
diagnosis, cunoaștere exactă).
Med. Cunoașterea uneĭ boale.
diagnoză (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!diagnóză (di-ag-no-/-a-gno-) s. f.,
g.-d. art. diagnózei; pl. diagnózediagnoză (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)diagnoză f. cunoașterea boalei.
diagnoză (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DIAGNÓZĂ, diagnoze, s. f. (Rar) Diagnostic. [
Pr.:
di-ag-] — Din
fr. diagnose.