diagonal - explicat in DEX

diagonal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care taie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată care leagă două noduri ale tălpilor opuse ale unei grinzi cu zăbrele. II. Adj. Care unește vârfurile a două unghiuri nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite; care este în formă de diagonală; curmeziș; cruciș. [Pr.: -di-a-] – Din fr. diagonal.

diagonal (Dicționar de neologisme, 1986)
DIAGONÁL, -Ă adj. Care unește două vârfuri opuse ale unui poligon sau ale unui poliedru; curmeziș. // s.n. (Text.) Împletitură de fire care prezintă în țesătură linii paralele oblice. [< fr. diagonal, cf. lat. diagonalis < gr. dia – prin, gonia – unghi].

diagonal (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DIAGONÁL, -Ă I. adj. ca o diagonală; oblic. II. s. n. (text) împletitură de fire care prezintă în țesătură linii paralele oblice. II. s. f. 1. segment de dreaptă care unește două vârfuri opuse ale unui poligon sau ale unui poliedru. ♦ în ~ = de-a curmezișul. ◊ (mil.) curea purtată de-a curmezișul pieptului. 2. bară, grindă etc. pusă în curmeziș. 3. linie de cale ferată care întretaie oblic mai multe linii paralele ale unei stații. (< fr. diagonal, lat. diagonalis)

diagonal (Dicționaru limbii românești, 1939)
* diagonál, -ă adj. (fr. diagonal, lat. diagonalis, d. vgr. diagónios, diagonal, d. gonia, unghĭ. V. trigon). Geom. Se zice despre liniile ca, într’un pătrat orĭ dreptunghĭ, pleacă de la un unghĭ la unghiu opus. Adv. În mod diagonal. În diagonal, în mod diagonal. V. curmeziș, veref.

diagonal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
diagonál (di-a-) adj. m., pl. diagonáli; f. diagonálă, pl. diagonále

diagonal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
diagonal a. care merge dela un unghiu la altul opus, într’o figură rectilinie.

diagonal (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreaptă care unește două unghiuri (sau vârfuri) nealăturate ale unui poligon sau două vârfuri ale unui poliedru aflate pe fețe diferite. ◊ Loc. adv. În diagonală = pe direcția unei drepte înclinate față de un punct de referință; de-a curmezișul. ♦ Curea purtată de-a curmezișul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Porțiune de linie de cale ferată sau de tramvai care întretaie oblic mai multe linii paralele dintr-o stație, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bară înclinată, pusă în curmeziș, cu rol de sprijin al unor elemente de construcție. II. Adj. Ca o diagonală (I 1); curmeziș; cruciș. [Pr.: di-a-] — Din fr. diagonal.