dezvinuire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) DEZVINUÍRE,dezvinuiri, s. f. (Rar) Dezvinovățire. – V. dezvinui.
dezvinuire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) dezvinuíre (rar) s. f., g.-d. art. dezvinuírii; pl. dezvinuíri
dezvinuire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) DEZVINUÍRE,dezvinuiri,s. f. (Rar) Dezvinovățire. — V. dezvinui.