dezlega (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEZLEGÁ, dezlég, vb. I.
Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊
Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe.
A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦
Tranz. și
refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊
Expr. (
Tranz.)
A(-i) dezlega (sau,
refl.,
a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască.
2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A face să i se ierte cuiva păcatele (prin rugăciuni).
3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). –
Lat. disligare.dezlega (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dezlegá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
dezleágădezlega (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEZLEGÁ, dezlég, vb. I.
Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊
Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe.
A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦
Tranz. și
refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊
Expr. (
Tranz.)
A(-i) dezlega (sau,
refl.,
a i se dezlega cuiva)
limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască.
2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A rosti o formulă de iertarea păcatelor.
3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). —
Lat. disligare.