dezgolire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) DEZGOLÍRE,dezgoliri, s. f. Faptul de a (se) dezgoli. – V. dezgoli.
dezgolire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) dezgolíre s. f., g.-d. art. dezgolírii; pl. dezgolíri
dezgolire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) DEZGOLÍRE,dezgoliri, s. f. Faptul de a (se) dezgoli. — V. dezgoli.