devora (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEVORÁ, devorez, vb. I.
Tranz. (Despre animale și,
ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦
Fig. A consuma, a mistui, a înghiți.
Focul a devorat casa. ◊
Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din
fr. dévorer, lat. devorare.devora (Dicționar de neologisme, 1986)DEVORÁ vb. I. tr. 1. A mânca prada, sfâșiind-o cu dinții; a mânca lacom.
2. (
Fig.) A sfâșia, a mistui, a înghiți. [P.i.
-rez. / < fr.
dévorer, lat.
devorare].
devora (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEVORÁ vb. tr. 1. a mânca prada, sfâșiind-o cu dinții; a mânca lacom.
2. (fig.) a mistui, a înghiți. ◊
a devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes. (< fr.
dévorer, lat.
devorare)
devora (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)devorá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
devoreázădevora (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEVORÁ, devorez, vb. I.
Tranz. (Despre animale și,
ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦
Fig. A consuma, a mistui, a înghiți.
Focul a devorat casa. ◊
Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. — Din
fr. dévorer, lat. devorare.devorà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)devorà v.
1. a sfășia cu dinții:
tigrul devoră prada sa; 2. a mânca cu lăcomie:
a devora pâinea; 3. fig. a consuma, a risipi:
focul a devorat casa; 4. a citi cu nesațiu:
a devora cărțile; 5. a sorbi cu privirea:
a devora cu ochii.