detritus (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DETRÍTUS s. n. 1. Material rezultat din fărâmițarea rocilor prin acțiunea agenților externi.
2. Material granular mărunt rezultat în urma uzurii unui drum pietruit din cauza circulației.
3. (Rar) Tartru dentar. – Din
fr. détritus, lat. detritus.detritus (Dicționar de neologisme, 1986)DETRÍTUS s.n. Material granulat rezultat din sfărâmarea rocilor. ♦ Rămășiță a unei substanțe supuse acțiunii de distrugere. ♦ Tartru dentar. [< fr.
détritus, lat.
detritus].
detritus (Marele dicționar de neologisme, 2000)DETRÍTUS s. n. 1. material granulat rezultat din sfărâmarea rocilor sub acțiunea agenților externi. 2. materie organică din resturi de origine vegetală sau animală în descompunere. 3. tartru dentar. (< fr.
détritus, lat.
detritus)
detritus (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)detrítus (de-tri-) s. n.detritus (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DETRÍTUS s. n. 1. Material rezultat din fărâmițarea rocilor prin acțiunea agenților externi.
2. Material granular mărunt rezultat în urma uzurii unui drum pietruit din cauza circulației.
3. (Rar) Tartru dentar. — Din
fr. détritus, lat. detritus.