despovăra (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I.
Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. –
Des1- + [
îm]povăra.
despovăra (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)despovărá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
despovăreázădespovăra (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I.
Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. —
Pref. des- + [îm]
povăra.despovărà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)despovărà v. a ridica povara, a ușura.