desființà - explicat in DEX

desființa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. – Des¹ + [în]ființa.

desființa (Dicționar de neologisme, 1986)
DESFIINȚÁ vb. I. tr. A face ceva să nu mai existe; a distruge, a nimici. [Pron. -fi-in-. / după înființa].

desființa (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DESFIINȚÁ vb. tr. a face să nu mai existe ceva; a distruge, a nimici. (< des- + /în/ființa)

desființa (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
desființa, desființez v. t. 1. a compromite. 2. a certa cu asprime. 3. a umili; a ridiculiza. 4. a bate rău de tot.

desființa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
desființá (a ~) (-fi-in-) vb., ind. prez. 3 desființeáză

desființa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DESFIINȚÁ, desființez, vb. I. Tranz. A face ca ceva să nu mai existe; a suprima; a distruge, a nimici. ♦ A abroga, a anula un contract, o convenție etc. — Pref. des- + [în]ființa.

desființà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
desființà v. a face să nu mai fie, a suprima, a abroga, a anula: a desființa o lege.