descindere - explicat in DEX

descindere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DESCÍNDERE, descinderi, s. f. Acțiunea de a descinde și rezultatul ei. ♦ Deplasare a unui organ de urmărire penală la locul săvârșirii infracțiunii, pentru a face constatări și a strânge probe de natură a duce la lămurirea pricinii. – V. descinde.

descindere (Dicționar de neologisme, 1986)
DESCÍNDERE s.f. Acțiunea de a descinde și rezultatul ei. ♦ Deplasare la fața locului a organelor forței publice, pentru o investigație. [< descinde].

descindere (Dicționaru limbii românești, 1939)
*descíndere f. Acțiunea de a descinde. A face o descindere, a te duce să facĭ o perchezițiune ca să confiștĭ ceva, că să-l prinzĭ pe cineva ș.a.

descindere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
descíndere s. f., g.-d. art. descínderii; pl. descínderi

descindere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
descindere f. 1. acțiune de a descinde: coborîre; 2. irupțiune, invaziune; descinderea Normanzilor în Anglia; 3. vizitarea unui loc de către magistrați spre a face perchizițiuni: descindere locală.

descindere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DESCÍNDERE, descinderi, s. f. Acțiunea de a descinde și rezultatul ei. ♦ Deplasare a unui organ de urmărire penală la locul săvârșirii infracțiunii, pentru a face constatări și a strânge probe. — V. descinde.