deruta - explicat in DEX

deruta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro să o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter.

deruta (Dicționar de neologisme, 1986)
DERUTÁ vb. I. tr. A zăpăci, a încurca; a dezorienta; a înșela. [< fr. dérouter].

deruta (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
derutá (derutéz, derutát), vb. – A rătăci, a încurca, zăpăci. Fr. dérouter.

deruta (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DERUTÁ vb. tr. a zăpăci, a încurca; a dezorienta, a descumpăni; a înșela. (< fr. dérouter)

deruta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
derutá (a ~) vb., ind. prez. 3 deruteáză

deruta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DERUTÁ, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. Din fr. dérouter.