derogațiune - explicat in DEX

derogațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEROGAȚIÚNE, derogațiuni, s. f. Derogare. [Pr.: ți-u-] – Din fr. dérogation.

derogațiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEROGAȚIÚNE s. f. derogare. (< fr. dérogation)

derogațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*derogațiúne f. (lat. derogátio, -ónis). Acțiunea de a deroga de la o lege, de la un contract. – Și -áție și -áre.

derogațiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
derogațiúne (înv.) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. derogațiúnii; pl. derogațiúni

derogațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
derogați(un)e f. acțiunea de a deroga la dispozițiunile unei legi, la un uz.

derogațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEROGAȚIÚNE, derogațiuni, s. f. (Înv.) Derogare. [Pr.: -ți-u-] — Din fr. dérogation.