derogatoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEROGATÓRIU, -IE, derogatorii, adj. Care conține o derogare, cu caracter de derogare. – Din
fr. dérogatoire, lat. derogatorius.derogatoriu (Dicționar de neologisme, 1986)DEROGATÓRIU, -IE adj. Cu caracter de derogare; care derogă. [Pron.
-riu. / cf. lat.
derogatorius].
derogatoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEROGATÓRIU, -IE adj. care derogă. (< fr.
dérogatoire, lat.
derogatorius)
derogatoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)derogatóriu [
riu pron. ryu]
adj. m.,
f. derogatórie (-ri-e); pl. m. și
f. derogatóriiderogatoriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)derogatoriu a.
Jur. ce conține o derogațiune:
clauză derogatorie.derogatoriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEROGATÓRIU, -IE, derogatorii, adj. Care conține o derogare, cu caracter de derogare. — Din
fr. dérogatoire, lat. derogatorius.derogatoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*derogatóriŭ, -ie adj. (lat.
derogatorius).
Jur. Care conține o derogațiune:
clauză derogatorie.