derogatoriu - explicat in DEX

derogatoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEROGATÓRIU, -IE, derogatorii, adj. Care conține o derogare, cu caracter de derogare. – Din fr. dérogatoire, lat. derogatorius.

derogatoriu (Dicționar de neologisme, 1986)
DEROGATÓRIU, -IE adj. Cu caracter de derogare; care derogă. [Pron. -riu. / cf. lat. derogatorius].

derogatoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEROGATÓRIU, -IE adj. care derogă. (< fr. dérogatoire, lat. derogatorius)

derogatoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
derogatóriu [riu pron. ryu] adj. m., f. derogatórie (-ri-e); pl. m. și f. derogatórii

derogatoriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
derogatoriu a. Jur. ce conține o derogațiune: clauză derogatorie.

derogatoriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEROGATÓRIU, -IE, derogatorii, adj. Care conține o derogare, cu caracter de derogare. — Din fr. dérogatoire, lat. derogatorius.

derogatoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*derogatóriŭ, -ie adj. (lat. derogatorius). Jur. Care conține o derogațiune: clauză derogatorie.