derogațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEROGAȚIÚNE, derogațiuni, s. f. Derogare. [
Pr.:
ți-u-] – Din
fr. dérogation.derogațiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEROGAȚIÚNE s. f. derogare. (< fr.
dérogation)
derogațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*derogațiúne f. (lat.
derogátio, -ónis). Acțiunea de a deroga de la o lege, de la un contract. – Și
-áție și
-áre.derogațiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)derogațiúne (
înv.)
(-ți-u-) s. f.,
g.-d. art. derogațiúnii; pl. derogațiúniderogațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)derogați(un)e f. acțiunea de a deroga la dispozițiunile unei legi, la un uz.
derogațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEROGAȚIÚNE, derogațiuni, s. f. (
Înv.) Derogare. [
Pr.:
-ți-u-] — Din
fr. dérogation.