deroba - explicat in DEX

deroba (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober.

deroba (Dicționar de neologisme, 1986)
DEROBÁ vb. I. refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția pe care i-o impune călărețul. ♦ (Fig.) A se sustrage de la ceva; a se eschiva; a-și declina răspunderea. [< fr. dérober].

deroba (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEROBÁ vb. refl. 1. a se sustrage de la ceva; a se eschiva; a-și declina răspunderea. 2. (despre cai) a refuza să pornească în cursă, să sară un obstacol; a se abate de la pistă. 3. (mil.) a se desprinde de inamic, a rupe contactul cu acesta. 4. (med.; despre membre) a se muia, a slăbi, a nu mai ține. (< fr. dérober)

deroba (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!derobá (a se ~) (a se sustrage) vb. refl., ind. prez. 3 se derobeáză

deroba (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. — Din fr. dérober.