derizoriŭ - explicat in DEX

derizoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DERIZÓRIU, -IE, derizorii, adj. (Despre valori) Neînsemnat, de nimic, ridicol. – Din fr. dérisoire, lat. derisorius.

derizoriu (Dicționar de neologisme, 1986)
DERIZÓRIU, -IE adj. Neînsemnat, lipsit de valoare; ridicol. [Pron. -riu. / cf. fr. dérisoire, lat. derisorius].

derizoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DERIZÓRIU, -IE adj. (despre prețuri, valori) neînsemnat, lipsit de valoare; nesemnificativ, ridicol. (< fr. dérisoire, lat. derisorius)

derizoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
derizóriu [riu pron. ryu] adj. m., f. derizórie (-ri-e); pl. m. și f. derizórii

derizoriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
derizoriu a. zis sau făcut în deriziune.

derizoriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DERIZÓRIU, -IE, derizorii, adj. (Despre valori) Neînsemnat, de nimic, ridicol. – Din fr. dérisoire, lat. derisorius.

derizoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*derizóriŭ, -e adj. (lat. derisorius). De rîs, făcut în deriziune: propunere derizorie. Adv. În mod derizoriŭ.