deriziune - explicat in DEX

deriziune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DERIZIÚNE, deriziuni, s. f. (Franțuzism) Luare în râs, derâdere. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. dérision, lat. derisio, -onis.

deriziune (Dicționar de neologisme, 1986)
DERIZIÚNE s.f. (Rar) Luare în râs, în derâdere, bătaie de joc. [Pron. -zi-u-. / cf. fr. dérision, lat. derisio].

deriziune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DERIZIÚNE s. f. luare în râs, derâdere. (< fr. dérision, lat. derisio)

deriziune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*deriziúne f. (lat. de-risio, -ónis. d. de-ridére, a lua în rîs). Luare în rîs. În deriziune, în rîs, în batjocură.

deriziune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
deriziúne (livr.) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. deriziúnii; pl. deriziúni

deriziune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
deriziune f. luare în râs, batjocură disprețuitoare.

deriziune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DERIZIÚNE, deriziuni, s. f. (Livr.) Luare în râs, derâdere. [Pr.: -zi-u-) — Din fr. dérision, lat. derisio, -onis.