derizoriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DERIZÓRIU, -IE, derizorii, adj. (Despre valori) Neînsemnat, de nimic, ridicol. – Din
fr. dérisoire, lat. derisorius.derizoriu (Dicționar de neologisme, 1986)DERIZÓRIU, -IE adj. Neînsemnat, lipsit de valoare; ridicol. [Pron.
-riu. / cf. fr.
dérisoire, lat.
derisorius].
derizoriu (Marele dicționar de neologisme, 2000)DERIZÓRIU, -IE adj. (despre prețuri, valori) neînsemnat, lipsit de valoare; nesemnificativ, ridicol. (< fr.
dérisoire, lat.
derisorius)
derizoriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)derizóriu [
riu pron. ryu]
adj. m.,
f. derizórie (-ri-e); pl. m. și
f. derizóriiderizoriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)derizoriu a. zis sau făcut în deriziune.
derizoriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DERIZÓRIU, -IE, derizorii, adj. (Despre valori) Neînsemnat, de nimic, ridicol. – Din
fr. dérisoire, lat. derisorius.derizoriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*derizóriŭ, -e adj. (lat.
derisorius). De rîs, făcut în deriziune:
propunere derizorie. Adv. În mod derizoriŭ.