derege (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DERÉGE vb. III
v. drege.derege (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)derége, dereg, (derede, deré), vb. tranz. –
1. A curăța bucatele (grâul, secara) de semințe străine și de gunoi (Țiplea 1906): „A ta-i plină de ovăs, / De cela ce nu-i deres” (Țiplea 1906: 470).
2. A repara.
3. A potrivi gustul unei mâncări: „Nu știu ce deré” (Faiciuc) – Lat. diregere „a conduce” (> rom. a drege).
derege (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DERÉGE vb. III
v. drege.