depozit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEPÓZIT, depozite, s. n. 1. Loc, clădire în care se păstrează materiale de construcție, mărfuri etc., magazie. ♦ Formație militară care aprovizionează unitățile armatei cu materiale, muniții etc.
2. Ceea ce se depune spre păstrare; (în special) bani sau hârtii de valoare depuse în păstrare la o instituție bancară. ◊
Loc. adv. În depozit = în păstrare. ♦
Depozit legal = fond de cărți constituit prin predarea obligatorie de către tipografii și edituri a unui număr de exemplare din fiecare volum tipărit marilor biblioteci publice din țară.
3. Strat format prin
sedimentarea substanțelor solide dizolvate sau aflate în suspensie într-un lichid; sediment. – Din
lat. depositum (cu unele sensuri după
fr. dépôt).
depozit (Dicționar de neologisme, 1986)DEPÓZIT s.n. 1. Loc, construcție unde se depun anumite materiale. ♦ (
Mil.) Subunitate a formațiilor de spate care aprovizionează trupa cu materiale, muniții etc.
2. Ceea ce este depus spre păstrare (bani, valori, bijuterii etc.). ♦ (
Iluzionism) Manipulare prin care se depune pe ascuns un obiect în servantă, trapă sau buzunărașe.
3. (
Geol.) Rezultatul unei depuneri; sediment. [< lat.
depositum, cf. it.
deposito].
depozit (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEPÓZIT s. n. 1. loc, construcție unde se depun anumite materiale. ◊ formațiune militară care aprovizionează trupa cu materiale, muniții etc. 2. valori materiale sau bănești depuse spre păstrare și fructificare. 3. acumulare de materiale provenite din dezagregarea rocilor, din depuneri aluvionare sau maritime; sediment. 4. totalitatea vestigiilor de cultură materială care caracterizează un strat arheologic. (< lat.
depositum, /2/ după fr.
dépot)
depozit (Dicționaru limbii românești, 1939)*depózit n., pl.
e (lat.
de-pósitum, lucru depus, d.
de-pónere, a depune; it. depósito, fr.
dépôt. V.
impozit). Lucru depus în păstrarea cuĭva. Amanet. Sediment, drojdie:
în acest lichid s’a format un depozit. Zăcămînt. Cerc (bĭuroŭ), loc unde se adună tineriĭ ca să fie scrutațĭ:
depozitele de recrutare-s cîte unu în fiecare capitală de județ. Loc unde-s arhivele unuĭ regiment, unuĭ corp de armată, uneĭ rețele de cale ferată orĭ ale alteĭ autoritățĭ.
Med. Buboĭ, abces; tumoare. – Barb.
depoŭ, pl.
urĭ (după fr.).
depozit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)depózit s. n.,
pl. depózitedepozit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)depozit n.
1. obiect depus, încredințat cuiva;
2. locul unde lucrurile sunt depuse;
3. depou;
4. sediment lăsat de un lichid.
depozit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEPÓZIT, depozite, s. n. 1. Loc, clădire în care se păstrează materiale de construcție, mărfuri etc.; magazie. ♦ Formație militară care aprovizionează unitățile armatei cu materiale, muniții etc.
2. Ceea ce se depune spre păstrare; (în special) bani sau hârtii de valoare depuse în păstrare la o instituție bancară. ◊
Loc. adv. În depozit = în păstrare. ♦
Depozit legal = fond de cărți constituit prin predarea obligatorie de către tipografii și edituri a unui număr de exemplare din fiecare volum tipărit marilor biblioteci publice din țară.
3. Acumulare sedimentară de materiale provenite din dezagregarea rocilor sau de resturi ale organismelor pe fundul unui bazin acvatic ori pe uscat; sediment. —
Din lat. depositum (cu unele sensuri după
fr. dépôt).