depoziție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEPOZÍȚIE, depoziții, s. f. Declarație a unui martor în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute prin propriile-i simțuri (văz, auz) și de natură să aducă lămuriri în pricina respectivă; mărturie. [
Var.:
depozițiúne s. f.] – Din
fr. déposition, lat. depositio, -onis.depoziție (Dicționar de neologisme, 1986)DEPOZÍȚIE s.f. Declarație, mărturie în justiție (făcută mai ales în calitate de martor). [Gen.
-iei, var.
depozițiune s.f. / cf. fr.
déposition, lat.
depositio].
depoziție (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEPOZÍȚIE s. f. (jur.) declarație făcută în calitate de martor; mărturie. (< fr.
déposition, lat.
depositio)
depoziție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)depozíție (-ți-e) s. f.,
art. depozíția (-ți-a), g.-d. art. depozíției; pl. depozíții, art. depozíțiile (-ți-i-)depoziție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEPOZÍȚIE, depoziții, s. f. Declarație a unui martor în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la fapte ce-i sunt cunoscute personal și care aduc lămuriri în pricina respectivă; mărturie. [
Var.:
depozițiúne s. f.] — Din
fr. déposition, lat. depositio, -onis.