depăna (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEPĂNÁ, deápăn, vb. I.
Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊
Expr. A lua (pe cineva)
la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦
Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊
Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊
Expr. (
Intranz.)
A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [
Prez. ind. și:
dépăn] –
Lat. *depanare.