depănătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEPĂNĂTÚRĂ, depănături, s. f. Ceea ce este depănat. –
Depăna +
suf. -tură.depănătură (Dicționaru limbii românești, 1939)depănătúră f., pl.
ĭ. Felu de a depăna. Ață depănată.
depănătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEPĂNĂTÚRĂ, depănături, s. f. Ceea ce este depănat. —
Depăna +
suf. -tură.