denotativ - explicat in DEX

denotativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DENOTATÍV, -Ă, denotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Corespunzător denotației; precis; comun, obișnuit. ♦ (Despre stil) Neutru, obiectiv, lipsit de conotații. – Din fr. dénotatif.

denotativ (Dicționar de neologisme, 1986)
DENOTATÍV, -Ă adj. Sens denotativ = sensul obișnuit al unui cuvânt. ♦ (Despre limbaj) Direct, obișnuit, precis, banal. [< fr. dénotatif].

denotativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DENOTATÍV, -Ă adj. (despre sensul cuvintelor) corespunzător denotației; obișnuit, precis. ◊ (despre stil) neutru, obiectiv, lipsit de conotații. (< fr. dénotatif)

denotativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
*denotatív adj. m., pl. denotatívi; f. denotatívă, pl. denotatíve

denotativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DENOTATÍV, -Ă, denotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Corespunzător denotației; precis; comun, obișnuit. ♦ (Despre stil) Neutru, obiectiv, lipsit de conotații. — Din fr. dénotatif.