denegà - explicat in DEX

denega (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier.

denega (Dicționar de neologisme, 1986)
DENEGÁ vb. I. tr. A nega, a tăgădui (cu tărie). [P.i. denég. / < lat., it. denegare].

denega (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DENEGÁ vb. tr. a nega, a tăgădui; a refuza. (< lat., it. denegare)

denega (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
denegá (a ~) vb., ind. prez. 3 deneágă

denegà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
denegà v. a nega cu totul, a refuza: a denega dreptatea.

denega (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. — Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier.