denegare - explicat in DEX

denegare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DENEGÁRE, denegări, s. f. Acțiunea de a denega și rezultatul ei. ♦ Denegare de dreptate = refuzul nejustificat al unui organ de jurisdicție de a soluționa o pricină cu care a fost sesizat; denegație, tăgăduială. – V. denega.

denegare (Dicționar de neologisme, 1986)
DENEGÁRE s.f. Acțiunea de a denega și rezultatul ei; denegație, tăgăduială. ◊ (Jur.) Denegare de dreptate = refuzul nejustificat al unei instanțe judecătorești de a soluționa o pricină cu care a fost sesizată. [< denega].

denegare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DENEGÁRE s. f. acțiunea de a denega. ♦ (jur.) ~ de dreptate = refuzul nejustificat al unei instanțe judecătorești de a soluționa o pricină cu care a fost sesizată. (< denega)

denegare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
denegáre s. f., g.-d. art. denegắrii; pl. denegắri

denegare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DENEGÁRE, denegări, s. f. Acțiunea de a denega și rezultatul ei. ◊ Denegare de dreptate = refuzul justificat al unui organ de jurisdicție de a soluționa o pricină cu care a fost sesizat; denegație, tăgăduială. — V. denega.