demnitate - explicat in DEX

demnitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEMNITÁTE, (2) demnități, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); autoritate morală, prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. (Mai ales la pl.) Funcție sau însărcinare înaltă în stat; rang. – Din lat. dignitas, -atis (după demn).

demnitate (Dicționar de neologisme, 1986)
DEMNITÁTE s.f. 1. Calitatea de a fi demn; prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. Post, funcție, situație sau grad mare în stat, într-o mare organizație etc. [Cf. lat. dignitas, fr. dignité, după demn].

demnitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEMNITÁTE s. f. 1. calitatea de a fi demn; prestigiu. ◊ gravitate, măreție. 2. înaltă funcție de stat. (după lat. dignitas, fr. dignité)

demnitate (Dicționaru limbii românești, 1939)
*demnitáte f. (lat. dignitas, -átis, după rom. demn). Calitatea de a fi demn. Nobleță, gravitate în purtare: demnitate de caracter. Funcțiune înaltă. – Rar și dignitate.

demnitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
demnitáte s. f., g.-d. art. demnitắții; pl. demnitắți

demnitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
demnitate f. 1. mărire, nobleță: demnitate de caracter; 2. funcțiune înaltă într’un Stat: demnitate regală.

demnitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEMNITÁTE, (2) demnități, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); autoritate morală, prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. Funcție sau însărcinare înaltă în stat; rang. — Din lat. dignitas, -atis (după demn).