dejecție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEJÉCȚIE, dejecții, s. f. 1. Evacuare a excrețiilor din organism, în special a materiilor fecale; (
concr.) materia fecală evacuată. ♦ Apă murdară provenită din fabrici sau din gospodării, care degradează apele naturale în care se scurge.
2. (În sintagma)
Con de dejecție = formă de relief cu aspect de evantai, alcătuită din bolovănișuri, pietrișuri, nisip și argilă depozitate de torenți și râuri acolo unde se produce o schimbare de pantă. [
Var.:
dejecțiúne s. f.] – Din
fr. déjection, lat. dejectio, -onis.dejecție (Dicționar de neologisme, 1986)DEJÉCȚIE s.f. 1. Evacuarea excrețiilor din corp (mai ales a excrementelor); materia evacuată.
2. Scurgeri provenite din industrii, din gospodării, care degradează apele naturale în care se scurg.
3. Con de dejecție = grămadă, îngrămădire de pietriș, de nisip etc. care se depune în regiunea inferioară a unui torent și are forma unei jumătăți de con foarte turtit; agestru. [Gen.
-iei, var.
dejecțiune s.f. / < fr.
déjection, cf. lat.
deiectio].
dejecție (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEJÉCȚIE s. f. 1. evacuare a excrețiilor din corp; materia evacuată. 2. scurgeri provenite din industrii, din gospodării, care degradează apele naturale în care se scurg. 3. con de ~ = grămadă de pietriș, de nisip etc. care se depune în regiunea inferioară a unui torent, având forma unei jumătăți de con turtit; agestru. 4. (pl.) materii pe care le aruncă vulcanii. (< fr.
déjection, lat.
deiectio)
dejecție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dejécție (-ți-e) s. f.,
art. dejécția (-ți-a), g.-d. art. dejécției; pl. dejécții, art. dejécțiile (-ți-i-)dejecție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEJÉCȚIE, dejecții, s. f. 1. Evacuare a excrețiilor din organism, în special a materiilor fecale; (
concr.) materia fecală evacuată. ♦ Apă murdară provenită din fabrici sau din gospodării, care degradează apele naturale în care se scurge.
2. (În sintagma)
Con de dejecție = formă de relief cu aspect de evantai, alcătuită din bolovănișuri, pietrișuri, nisip și argilă depozitate de torenți și râuri acolo unde se produce o schimbare de pantă. [
Var.:
dejecțiúne s. f.] — Din
fr. déjection, lat. dejectio, -onis.