deja (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEJÁ adv. În acest (sau acel) moment, de pe acum (sau de pe atunci), încă de pe acum (sau de pe atunci). – Din
fr. déjà.deja (Dicționar de neologisme, 1986)DEJÁ adv. În acest (sau acel) moment, încă de pe acum (sau de pe atunci). [< fr.
déjà].
deja (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dejá adv. – În acest (acel) moment, de pe acum.
Fr. déjà. Este galicism.
deja (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEJÁ adv. în acest (sau acel) moment, încă de pe acum (< sau de pe atunci). (< fr.
déjà)
deja (Dicționaru limbii românești, 1939)*dejá adv. (fr.
déjà, d.
dès, din, de [lat.
de ex. din] și
ja [lat.
jam], deja). De pe acuma, de pe atuncĭ, și:
a venit deja, l-a prins deja, e deja seară, e seară deja, deja e seară (curat rom.
a și venit, l-a și prins, a și venit seara, s’a și înserat). Din ainte:
îl cunoșteam deja. Încă (în trecut):
deja din copilărie, deja de copil, de la poartă deja.deja (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dejá adv.dejà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dejà adv.
1. de pe acuma:
e deja seară; 2. de înainte:
te cunoșteam deja (= fr.
déjà).
deja (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEJÁ adv. În acest (sau acel) moment, de pe acum (sau de pe atunci), încă de pe acum (sau de pe atunci). — Din
fr. déjà.