defavoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEFAVOÁRE s. f. (În sintagma)
În defavoarea (cuiva) = împotriva interesului (cuiva), în dezavantajul (cuiva). – Din
fr. défaveur.defavoare (Dicționar de neologisme, 1986)DEFAVOÁRE s.f. Discreditare, dizgrație. ◊
În defavoarea (cuiva) = în dezavantajul (cuiva). [Pl.
-oruri, gen.
-rii. / cf. fr.
défaveur].
defavoare (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEFAVOÁRE s. f. discreditare, dizgrație. ♦ în ă (cuiva) = în dezavantajul (cuiva). (< fr.
défaveur)
defavoare (Dicționaru limbii românești, 1939)*defavoáre f., pl.
orĭ (fr.
défaveur). Lipsă de favoare, perderea credituluĭ, dizgrație.
defavoare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)defavoare f. pierderea favorii: discredit, disgrație.
defavoare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEFAVOÁRE s. f. (În sintagma)
În defavoarea (cuiva) = împotriva interesului (cuiva), în dezavantajul (cuiva). — Din
fr. défaveur.