defăima (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEFĂIMÁ, defăimez, vb. I.
Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ (Rar) A se face de râs, a se compromite.
2. (
Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. [
Prez. ind. și.:
defáim] – Din
lat. *diffamiare.