declinațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DECLINAȚIÚNE s. f. v. declinație.declinațiune (Dicționar de neologisme, 1986)DECLINAȚIÚNE s.f. v.
declinație.
declinațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*declinațiúne f. (lat.
declinátio, -ónis).
Gram. Șir de forme numite
cazurĭ pin care trec, în unele limbĭ, cuvintele declinabile.
Astr. Depărtarea uneĭ stele de ecŭatoru ceresc. Unghi pe care-l face acu magnetic la est orĭ la vest în raport cu meridiana. – Și
-ație și (în gram.) maĭ des
-áre.declinațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)declinați(un)e f.
l. Astr. distanța unui astru la ecuatorul ceresc;
2. unghiul format de acul magnetic cu meridiana;
3. Gram. totalitatea dezinențelor unei vorbe variabile.
declinațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DECLINAȚIÚNE s. f. v. declinație.