declin - explicat in DEX

declin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DECLÍN, declinuri, s. n. Coborâre a unui astru pe bolta cerului înspre apus; asfințire, scăpătare. Fig. Sfârșitul unei glorii, al unei puteri aparținând unei persoane, unui popor, unei civilizații etc.; decădere. – Din fr. déclin.

declin (Dicționar de neologisme, 1986)
DECLÍN s.n. 1. Coborâre către asfințit a unui astru pe bolta cerească. 2. (Fig.) Decădere. [Pl. -nuri. / < fr. déclin, it. declino].

declin (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DECLÍN s. n. 1. coborâre către asfințit a unui astru. 2. (fig.) decădere (a unei ființe, a unui popor, a unei civilizații); decadență, regres. (< fr. déclin)

declin (Dicționaru limbii românești, 1939)
*1) declín n., pl. e și urĭ (fr. déclin, d. décliner, a declina). Apropiere de sfîrșit: declinu zileĭ, al vĭețiĭ. Decadență: civilizațiune în declin.

declin (Dicționaru limbii românești, 1939)
*2) declín, a -á v. intr. (lat. de-clino, -clináre, a se depărta, a declina. V. închin). Decad, mă apropiĭ de sfîrșit: o țară care declină. Mă depărtez de meridiană, vorbind de acu magnetic. Mă depărtez de ecŭatoru ceresc, vorbind de o stea. V. tr. Refuz: a declina o onoare. Nu recunosc: a declina competența unuĭ tribunal, tribunalu îșĭ declină competența de a judeca. Spun, declar: îmĭ declin numele, titlurile. Gram. Enunț cazurile unuĭ cuvînt declinabil: a declina un substantiv.

declin (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
DECLÍN (‹ fr.) s. n. 1. Coborâre a unui astru spre apus; asfințit, scăpătat. ♦ Fig. Decădere (a unei ființe, a unui popor, a unei civilizații etc.); decadență. ◊ D. economic = regres al activității economice, manifestat prin diminuarea producției și a comerțului, pierderea locului ocupat într-o anumită perioadă într-un ansamblu economic dat, la nivel micro- sau macroeconomic, ca urmare a crizelor economice, calamităților naturale, confruntărilor sociale, politice sau militare pe plan național sau internațional. ◊ Balanță în d. = balanță în care fiecare plată produce o diminuare a conturilor. 2. (MED.) Stare sau perioadă a unei boli în care simptomele clinice scad gradat în intensitate. ♦ Perioadă a vieții caracterizate de regresiunea generală a funcțiilor organismului și care marchează începutul senescenței.

declin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
declín (de-clin) s. n., pl. declínuri

declin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
declin n. starea unui lucru ce s’apropie de sfârșit: declinul vieții.

declin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DECLÍN, declinuri, s. n. 1. Coborâre a unui astru pe bolta cerului înspre apus; asfințire, scăpătare. ♦ Fig. Sfârșitul unei glorii, al unei puteri aparținând unei persoane, unui popor, unei civilizații etc.; decădere. 2. (Med.) Perioadă a unei boli în care simptomele clinice scad gradat în intensitate. ♦ Perioadă a vieții caracterizată de regresiunea funcțiilor organismului, care marchează începutul senescenței. — Din fr. déclin.