declamà - explicat in DEX

declama (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din fr. déclamer, lat. declamare.

declama (Dicționar de neologisme, 1986)
DECLAMÁ vb. I. tr. A spune ceva (mai ales versuri) tare, cu tonul și gesturile adecvate. ♦ A vorbi retoric. [P.i. declám. / cf. fr. déclamer, it., lat. declamare].

declama (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DECLAMÁ vb. tr. a rosti cu voce tare un text literar (versuri). ◊ a vorbi cu un ton declamator. (< fr. déclamer, lat. declamare)

declama (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
declamá (a ~) (de-cla-) vb., ind. prez. 3 declámă

declamà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
declamà v. 1. a recita cu glasul tare, cu tonurile și gesturile potrivite: a declama versuri; 2. a vorbi cu violență în contra cuiva.

declama (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DECLAMÁ, declám, vb. I. Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. — Din fr. déclamer, lat. declamare.