declama (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DECLAMÁ, declám, vb. I.
Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (
Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. – Din
fr. déclamer, lat. declamare.declama (Dicționar de neologisme, 1986)DECLAMÁ vb. I. tr. A spune ceva (mai ales versuri) tare, cu tonul și gesturile adecvate. ♦ A vorbi retoric. [P.i.
declám. / cf. fr.
déclamer, it., lat.
declamare].
declama (Marele dicționar de neologisme, 2000)DECLAMÁ vb. tr. a rosti cu voce tare un text literar (versuri). ◊ a vorbi cu un ton declamator. (< fr.
déclamer, lat.
declamare)
declama (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)declamá (a ~) (de-cla-) vb.,
ind. prez. 3
declámădeclamà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)declamà v.
1. a recita cu glasul tare, cu tonurile și gesturile potrivite:
a declama versuri; 2. a vorbi cu violență în contra cuiva.
declama (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DECLAMÁ, declám, vb. I.
Tranz. A rosti cu voce tare, cu ton și cu gesturi adecvate, un text literar (în versuri). ♦ (
Peior.) A vorbi cu ton declamator, emfatic, retoric. — Din
fr. déclamer, lat. declamare.