declamațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DECLAMAȚIÚNE s. f. v. declamație.declamațiune (Dicționar de neologisme, 1986)DECLAMAȚIÚNE s.f. v.
declamație.
declamațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*declamațiúne f. (lat.
de-clamátio, -
ónis). Arta, acțiunea, modu de a declama:
conservatoru de declamațiune. Fig. Vorbire Vorbire pompoasă, palavre, gogoșĭ pe ton solemn:
inevitabilele declamațiunĭ ale demagogilor. – și
-áție.declamațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)declamați(un)e f.
1. arta de a declama:
clasă de declamațiune; 2. întrebuințare de expresiuni emfatice:
evitați declamațiunea; 3. discurs violent, injurios.
declamațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DECLAMAȚIÚNE s. f. v. declamație.