declamație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DECLAMÁȚIE, declamații, s. f. 1. Arta de a declama.
2. Vorbire cu ton și cu gesturi exagerate, teatrale, emfatice. [
Var.:
declamațiúne s. f.] – Din
fr. déclamation, lat. declamatio, -onis.declamație (Dicționar de neologisme, 1986)DECLAMÁȚIE s.f. 1. Arta de a declama.
2. Vorbire emfatică. [Gen.
-iei, var.
declamațiune s.f. / cf. fr.
déclamation, it.
declamazione, lat.
declamatio].
declamație (Marele dicționar de neologisme, 2000)DECLAMÁȚIE s. f. 1. arta de a declama. 2. acțiunea de a rosti expresiv textul dramatic. ◊ (peior.) vorbire emfatică. (< fr.
déclamation, lat.
declamatio)
declamație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)declamáție (de-cla-, -ți-e) s. f.,
art. declamáția (-ți-a), g.-d. art. declamáției; pl. declamáții, art. declamáțiile (-ți-i-)declamație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DECLAMÁȚIE, declamații, s. f. 1. Arta de a declama.
2. Vorbire cu ton și cu gesturi exagerate, teatrale, emfatice. [
Var.:
declamațiúne s. f.] — Din
fr. déclamation, lat. declamatio, -onis.