decan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DECÁN, -Ă, decani, -e, subst. 1. S. m. și
f. Membru al corpului profesoral universitar însărcinat cu conducerea unei facultăți; grad deținut de această persoană.
2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conducea baroul avocaților.
3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite.
4. S. m. (În biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui local de cult.
Decanul de Canterbury. 5. S. m. Decurion. – Din
lat. decanus, germ. Dekan.