decan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DECÁN, -Ă, decani, -e, subst. 1. S. m. și
f. Membru al corpului profesoral universitar însărcinat cu conducerea unei facultăți; grad deținut de această persoană.
2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conducea baroul avocaților.
3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite.
4. S. m. (În biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui local de cult.
Decanul de Canterbury. 5. S. m. Decurion. – Din
lat. decanus, germ. Dekan.decan (Dicționar de neologisme, 1986)DECÁN, -Ă s.m. și f. 1. Profesor (sau alt membru al corpului profesoral universitar) care deține conducerea unei facultăți.
2. Persoana cea mai în vârstă sau care are vechimea cea mai mare într-un anumit corp constituit. //
s.m. 1. (
Ant.) Ofițer roman care comanda 10 soldați; decurion.
2. (
În trecut) Persoană aleasă dintre avocați, care conducea baroul avocaților.
3. Conducător, șef ecleziastic în biserica anglicană. [ < lat.
decanus, cf. it.
decano, fr.
doyen).
decan (Marele dicționar de neologisme, 2000)DECÁN1 s. m. regiune a cerului care face parte din semnele zodiacului. (< fr.
décan, lat.
decanus)
decan (Marele dicționar de neologisme, 2000)DECÁN2 s. n. hidrocarbură saturată aciclică cu 10 atomi de carbon în moleculă. (< deca- + -an)
decan (Marele dicționar de neologisme, 2000)DECÁN3, -Ă I.
s. m. 1. (ant.) decurion. 2. persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare dintr-un anumit corp constituit. 3. (în trecut) persoană aleasă dintre avocați, care conducea baroul. 4. conducător, șef ecleziastic în biserica anglicană. II. s. m. f. membru al corpului profesoral universitar care deține conducerea unei facultăți. (< lat.
decanus, germ.
Dekan)
decan (Dicționar de argou al limbii române, 2007)decan, decani s. m. (deț.) deținutul cu cea mai grea condamnare; deținutul cu cele mai multe condamnări.
decan (Dicționaru limbii românești, 1939)*decán m. (lat.
decanus, subofițer care comanda zece soldațĭ, șef de zece călugărĭ, d.
decem, zece). Cel maĭ bătrîn saŭ maĭ vechĭ într’o societate. Titlu uneĭ demnitățĭ bisericeștĭ catolice. Șefu uneĭ facultățĭ în universitate. Șefu advocaților unuĭ oraș. Șef în general (fam. saŭ iron.):
decanu bețivanilor, al calicilor. V.
stareț.decan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)decán s. m.,
pl. decánidecan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)decan m.
1. capul unei Facultăți;
2. cel mai bătrân într’un corp sau societate:
decanul baroului; 3. titlul unei demnități ecleziastice, în biserica catolică.
decan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DECÁN, -Ă, decani, -e, s. m.,
s. f. 1. S. m. și
f. Membru al corpului profesoral universitar având sarcina de a conduce o facultate; grad deținut de această persoană.
2. S. m. Persoană (aleasă dintre avocați) care conduce baroul avocaților.
3. S. m. Persoana cea mai în vârstă sau cu vechimea cea mai mare în anumite corpuri constituite.
4. S. m. (În Biserica catolică) Conducătorul unui decanat, care este echivalentul protopopului în Biserica ortodoxă. ♦ (În Biserica anglicană) Conducător al unui colegiu de preoți, al unei instituții religioase sau al unui lăcaș de cult.
Decanul de Canterbury. 5. Decurion. —
Din lat. decanus, germ. Dekan.