decanat - explicat in DEX

decanat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DECANÁT, decanate, s. n. 1. Demnitatea de decan; birourile unde lucrează decanul (și personalul ajutător). 2. Organul de conducere al unei facultăți. – Din fr. décanat, lat. decanatus. Cf. germ. Dekanat.

decanat (Dicționar de neologisme, 1986)
DECANÁT s.n. 1. Demnitatea, funcția de decan. ♦ Birouri unde sunt instalați decanul și personalul ajutător. 2. Organ de conducere a unei facultăți. [Cf. it. decanato, fr. décanat, lat. decanatus].

decanat (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DECANÁT s. n. 1. demnitatea, funcția de decan³ (II). ◊ birourile decanului. 2. organ de conducere al unei facultăți. (< fr. décanat, lat. decanatus, germ. Dekanat)

decanat (Dicționaru limbii românești, 1939)
*decanát n., pl. e (mlat. decanatus). Demnitatea de decan și durata eĭ. Camera (cancelaria) decanuluĭ: mă duc la decanat.

decanat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
decanát s. n., pl. decanáte

decanat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
decanat n. demnitatea decanului și durata ei.

decanat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DECANÁT, decanate, s. n. 1. Demnitatea de decan; birourile unde lucrează decanul (și personalul ajutător). 2. Organul de conducere al unei facultăți. ♦ (În Biserica catolică) Protopopiat. — Din fr. decanat, lat. decanatus. Cf. germ. Dekanat.